9.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 1:05
No menu items!

Avarie în Pitești: 1200 de apartamente, fără căldură și apă caldă

spot_img

1.200 de apartamente din centrul Piteştiului nu vor avea apă caldă şi căldură, de sâmbătă seară până duminică, după ce conducta magistrală de termoficare a oraşului s-a fisurat din cauza vechimii de aproape 40 de ani. Conform reprezentanţilor societăţii Termo Calor Confort din Piteşti, avaria s-a produs din cauza vechimii conductei, de aproape patru decenii, iar lucrătorii unităţii au început reparaţia fisurii. Până duminică după-amiază va fi reluată furnizarea apei calde şi a căldurii în zonele afectate.

„Din cauza unei avarii înregistrate pe magistrala de transport a energiei termice în zona Câmpineanu, mai multe zone ale Piteştiului vor avea căldura şi apa caldă oprite de mâine seară, ora 18.00, până cel mai târziu duminică, ora 12.00. Până mâine seară putem livra în continuare apa caldă şi căldura şi ne pregătim pentru intervenţie. Este o fisură la conducta veche și sunt afectate aproximativ 1.200 de apartamente din 28.000. Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate consumatorilor noştri şi vom încerca să remediem avaria în cel mai scurt timp posibil”, a spus directorul societăţii Termo Calor Confort din Piteşti, Aurelian Niţă. D.M.