7.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 10:05
No menu items!

Autostrada Soarelui se închide noaptea. Ce alternative au șoferii care merg în weekend pe litoral

spot_img

Centrul Infotrafic anunţă, vineri, că circulaţia pe Autostrada Soarelui (A2), sensul către Capitală, se va închide în următoarele şapte nopţi pentru lucrări.

„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, se va închide circulaţia rutieră pe sensul către Capitală, pentru o perioadă de 7 zile, în intervalul orar 22:00-05:00, începând cu data de 20.05.2022, pentru realizarea îmbinărilor între grinzile marginale şi grinzile centrale”, a transmis, vineri, Centrul Infotrafic.  

Sursa citată a precizat că circulaţia va fi deviată pe categorii de vehicule.

Autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, pe ruta: 

– A2 km 35+500 nod rutier Fundulea – DJ 402, Fundulea – DN- Centura Bucureşti. 

Autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 7.5 tone, pe ruta: 

– A2 km 22- DJ100, Branesti-DN 3 – Centura Bucureşti. 

– A2 km 15-DJ301, Cernica – Centura Bucureşti. 

Pe timpul zilei, între ora 05:00-22:00, în ambele sensuri de mers, va fi restricţionată doar banda de urgenţă. 

„Pentru reducerea riscului de implicare în evenimente rutiere, recomandăm mărirea distanţei de siguranţă între autovehicule, semnalizarea înaintea schimbării benzii şi respectarea limitelor de viteză instituite”, au mai transmis reprezentanții Infotrafic.  

Raluca Dan