18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 16:24
No menu items!

Autorul atacului armat din Washington fusese spitalizat pentru că auzea voci

spot_img
foto: nbcdfw.com

Bărbatul care a ucis 12 persoane, luni, în Washington (SUA) era înarmat cu un pistol cumpărat legal atunci când a intrat, cu propria legitimaţie, într-o clădire de birouri a Marinei americane, a declarat marți FBI, citat de AFP.

Aaron Alexis, care a fost ucis pe loc de către poliţie „a intrat în clădirea 197 (unde a avut loc atacul) cu un pistol. Este posibil să fi avut acces la un alt pistol în interior şi apoi să fi început să tragă”, a declarat Valerie Parlave, directoarea adjunctă a biroului FBI din Washington, în cadrul unei conferinţe de presă.

Acesta şi-a cumpărat arma legal în statul vecin, Virginia, şi „pentru moment nu există nicio dovadă că ar fi deţinut o puşcă de asalt”, aşa cum au raportat unele publicaţii americane, a precizat aceasta.

Aaron Alexis, un bărbat afroamerican în vârstă de 34 de ani şi originar din Forth Worth, în Texas, a putut „pătrunde (în birourile Marinei) pe căi legitime utilizând o legitimaţie validă pe care o avea în calitate de subcontractant”, a mai declarat reprezentantul FBI.

La momentul dramei, acesta lucra ca informatician pentru un subcontractant ce se ocupa de actualizarea reţelei de intranet a US Navy.

Motivele sale rămân un mister. „Continuăm interogarea oamenilor, căutarea pe Internet şi exploatarea tuturor pistelor pe care le avem pentru a reface ultimele deplasări şi a găsi motivele acestui atac”, a adăugat Valerie Parlave.

Acest fost angajat al Marinei a sosit în regiunea Washington în jurul datei de 25 august, a precizat aceasta, adăugând că a primit „sute de informaţii din partea publicului”. „Au fost mai multe schimburi de focuri” înainte ca atacatorul să fie ucis de forţele de ordine, a mai precizat Catherine Lanier, şeful poliţiei din Washington. Poliţia l-a ucis pe atacator între 30 de minute şi o oră de la primul apel primit de serviciile de urgenţă.

Pe de altă parte, oficiali citaţi de Washington Post, în ediţia electronică, au arătat că Aaron Alexis a fost internat în două spitale militare la începutul lunii august, după ce a contactat poliţia din Rhode Island, susţinând că aude voci şi are probleme cu somnul.

Poliţia din Newport, Rhode Island, a primit un apel telefonic de la Alexis pe 7 august şi a răspuns în jurul orei 06.30, potrivit unui raport al poliţiei. Alexis le-a spus agenţilor că este într-o călătorie de afaceri şi s-a mutat din hotel în hotel pentru a scăpa de trei persoane care îl ţin treaz „vorbindu-i şi trimiţându-i vibraţii în corp”, potrivit poliţiei.

Alexis le-a spus poliţiştilor că nu are cazuri de boli psihice în familie, „şi că nu a avut niciodată niciun fel de episod de tulburări psihice”, a declarat locotenetul William Fitzgerald de la poliţia din Newport, care a trimis o copie a raportului către Naval Station Newport.

R.D.