15.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 20:38
No menu items!

Autoritățile s-au răzgândit deja. Accesul în magazinele esenţiale nu va fi condiţionat de certificatul verde

spot_img

Certificatul verde COVID ar putea fi introdus în magazine, însă nu și în cele esențiale. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, precizat că oamenii nu vor fi condiționați de vaccinare sau testare la intrarea în magazinele alimentare.

Arafat a anunțat că a discutat cu premierul interimar Florin Cîţu, după ce acesta a spus că ar trebui implementat certificatul verde şi în magazine, iar acesta a precizat că afirmaţia sa nu se referă la cele esenţiale.

„Am avut o discuţie cu dânsul, nu ne referim la magazinele esenţiale, se poate acest lucru şi se aplică în unele ţări la magazinele care se consideră mai puţin esenţiale, la anumite tipuri de locaţii, unde într-adevăr se intră pe certificat verde. Asta va trebui să fie o decizie prin act normativ (…), în anumite zone, anumite localuri, anumite magazine să se intre cu certificatul verde, e un lucru care e aplicat şi în alte ţări.

Nu vorbim de magazinele alimentare, unde sunt lucrurile esenţiale la care trebuie să aibă oricine acces. Certificatul verde înseamnă inclusiv testarea, când vorbim de aceste magazine, nu vorbim numai de vaccinarea sau trecerea prin boală, se vorbeşte inclusiv de testare, numai că ăsta este iarăşi un aspect care va fi analizat. Sunt convins că nu vorbim de limitarea accesului la ce este esenţial”, a afirmat Raed Arafat la Antena 3.

Premierul demis Florin Cîţu a declarat, joi, că certificatului verde COVID ar putea fi introdus pentru orice activitate economică din România, inclusiv pentru accesul în magazine, iar asta nu ar însemna o restricţionare, ci “doar o triere”.

                                                                                                                    Adina Silav