14.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 19:35
No menu items!

Autobuz cu navetiști, implicat într-un accident rutier. Trei persoane au fost rănite

spot_img

ambulanta

Trei persoane au fost rănite, marţi dimineaţă, după ce un autobuz în care se aflau 40 de muncitori navetişti a fost lovit de un TIR, pe DN 7, în judeţul Arad.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Camelia Tuduce, a precizat că accidentul a avut loc în localitatea Sâmbăteni, fiind implicat un autobuz care transporta de la Lipova la Arad aproximativ 40 de muncitori angajaţi ai unei fabrici de componente auto. La un moment dat, autobuzul a încetinit, iar șoferul unui TIR care circula din spate, în acelaşi sens, nu a reuşit să frâneze la timp, astfel că autotrenul a lovit autobuzul.

În urma impactului, trei persoane din autobuz au fost rănite. Doi dintre răniți – o femeie şi un bărbat – au fost transportați la spital cu ambulanţele, în timp ce al treilea a primit îngrijiri medicale la faţa locului.

Traficul a fost blocat, în urma accidentului, pe un sens al DN 7, timp de aproximativ 30 de minute, circulându-se alternativ pe cealaltă bandă disponibilă.

R.D.