24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 17:41
No menu items!

Austria schimbă Constituția din cauza imigranților

spot_img

Camera superioară a Parlamentului Austriei a operat, vineri, modificări în Constituţie care vor obliga autorităţile locale să accepte o cotă de migranţi egală cu 1,5% din populaţia ţării.

Decizia, luată în ciuda opoziţiei dreptei extreme, aflate în ascensiune, reflectă eforturile Uniunii Europene (UE) de a obliga statele membre să accepte şi mai mulţi migranţi. Hotărârea legislativă vizează să decongestioneze principalul centru pentru refugiaţi de la Traiskirchen şi urmează să intre în vigoare la 1 octombrie.

Iniţiativa aparţine social-democraţilor cancelarului Werner Faymann şi Partidului Poporului (centru-dreapta), care alcătuiesc coaliţia aflată la guvernare în Austria. Majoritatea de două-treimi, necesară modificării Constituţiei, a fost obţinută cu voturile Verzilor.

Partidul Libertăţii (extrema dreaptă), care conduce în sondajele de opinie la nivel naţional cu aproxmativ 30% în preferinţele austriecilor, s-a opus modificării Constituției și vrea să restricţioneze numărul migranţilor.

Austria a devenit în ultimele luni o ţară de tranzit majoră pentru zecile de mii de migranţi care pătrund pe tertoriul ei dinspre Ungaria, unde ajung pe ruta din Balcanii de vest. Aceştia se îndreaptă către nordul Europei, în special către Germania.

Însă această ţară bogată, cu o populaţie de 8,5 milioane de locuitori, se aşteaptă, la rândul ei, să primească anul acesta aproximativ 80.000 de solicitări de azil, un număr foarte mare în comparaţie cu alte state membre UE, raportat la populaţie. Viena a fost unul dintre principalii susţinători ai sistemului UE de cote în vederea distribuirii migranţilor.

Emanuel Stan