7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 9:49
No menu items!

Austria a plătit alocațiile pentru copiii români, după ce a fost condamnată la CJUE

spot_img

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a anunțat, marți, că autoritățile de la Viena au plătit, până în prezent, aproximativ 337 de milioane de euro, după ce, în luna iunie a acestui an, Curtea de Justiție a UE (CJUE) a decis că Austria a încălcat legislația europeană când a tăiat alocațiile pentru copiii românilor care lucrează în această țară.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis, în iunie, că Austria a încălcat legislația europeană când a decis să reducă drastic alocațiile pentru familiile de muncitori români, polonezi, slovaci și unguri, ai căror copii locuiesc în țările de origine.

Decizia privind reducerea alocaţiilor plătite de statul austriac cetăţenilor UE ai căror copii se află în statele de origine a fost adoptată de Parlamentul de la Viena la 24 octombrie 2018 şi a intrat în vigoare la începutul anului 2019. Noul act normativ a redus de la 172 de euro la 85 euro cuantumul prestaţiilor lunare vărsate de către Austria pentru un copil român în vârstă de trei ani. 

Astfel, lucrătorii români din Austria au pierdut jumătate din alocațiile pe care ar fi trebuit să le primească pentru copiii lor rămași acasă.

Indexarea alocațiilor familiale, a creditului fiscal și a altor avantaje fiscale cu nivelul de trai din alt stat membru a fost considerată însă discriminare indirectă pe motiv de cetățenie. În urma acestei decizii a CEJ, dispozițiile naționale au fost abrogate.

Potrivit ministrului de Externe, Bogdan Aurescu, până în prezent, au fost plătite aproximativ 337 de milioane de euro familiilor. Oficialul român a salutat declarațiile ministrui pentru Familie al Austriei, Susanne Raab, care a făcut anunțul privind efectuarea plăților.

                                                                                                                   Adina Silav