10.1 C
București
sâmbătă, 16 octombrie 2021 - 6:00

Aurescu: NATO ar trebui să aibă o strategie cu două ”brațe” – est și sud

spot_img

Alianța Nord-Atlantică se află deja într-un proces de adaptare, după deciziile de la Summit-ul din Marea Britanie, din 2014

 aurescu_bogdan

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a propus joi completarea procesului de adaptare a Alianţei Nord-Atlantice cu o o strategie coerentă şi integrată a NATO în Europa, ”cu două braţe”, care să vizeze vecinătatea estică şi pe cea sudică.

Aurescu a făcut această declarație la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic, desfăşurată cu ocazia reuniunii miniștrilor afacerilor externe NATO, care are loc în Antalya (Turcia).

”Obiectivele unei asemenea abordări s-ar circumscrie proiectării stabilităţii şi prevenirii conflictelor, cooperării extinse cu ţările partenere din cele două vecinătăţi, precum şi dezvoltării colaborării dintre NATO şi alte organizaţii internaţionale, în special cu UE. (…) În acelaşi timp, strategia Aliată ar permite integrarea a trei dimensiuni: un dialog politic consolidat cu partenerii, întărirea capabilităţilor acestora pentru a răspunde provocărilor de securitate, inclusiv a ameninţărilor hibride, şi construirea unor instituţii eficiente şi puternice la nivelul partenerilor”, potrivit unui comunicat al MAE.

”În perspectiva Summit-ului NATO de la Varşovia, din 2016, o asemenea abordare strategică va permite NATO integrarea într-un cadru politic subsumat unei viziuni pe termen lung a instrumentelor existente, atât pentru est, cât şi pentru sud, pentru a răspunde provocărilor specifice de securitate din fiecare regiune”, a spus Aurescu.

Șeful diplomației române a susținut și aducerea Mării Negre în centrul strategiei NATO, în contextul conflictului din Ucraina.