3 C
București
duminică, 5 decembrie 2021 - 1:33
No menu items!

Aurel Şaramet, revocat de la şefia Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM

spot_img

Aurel Saramet

Aurel Şaramet a fost revocat, miercuri seară, din funcţiile de director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM). Ministerul Finanţelor Publice )MFP) a anunţat că, provizoriu, Şaramet va fi înlocuit de Silvia Niţu – Ciornei, fost ministru pentru IMM în perioada 2002-2003.

În plus, a decis şi revocarea unor membri ai CA al Fondului.

Ciornei a fost numită pe termen limitat în calitate de director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Fondului, “având ca obiective urgentarea aplicării prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, precum şi îmbunătăţirea activităţii societăţii în condiţiile întăririi disciplinei financiare şi creşterii performanţelor economice ale acesteia”, se arată într-un comunicat al ministerului.

Tot provizoriu, până la efectuarea selecţiei conform legislaţiei, MFP l-a numit pe Cristian Socol, consilier al premierului, în funcţia de preşedinte al directoratului Fondului Român de Contragarantare, “în urma vacantării postului ocupat anterior de către Ioan Hidegcuti”.

Deciziile au fost luate de MFP în calitate de reprezentant al statului, acţionar unic al FNGCIMM şi al Fondului Român de Contragarantare.

De altfel, Guvernul a anunţat, vineri, 1 noiembrie, că va sesiza Parchetul pentru nereguli identificate în activitatea Fondului Român de Contragarantare în perioada decembrie 2009-august 2013, inclusiv prin acordarea de indemnizaţii şi prime fără limite şi decontarea unor mese scumpe pentru conducere drept cheltuieli de protocol.

Inspectorii guvernamentali descriau – în raportul care a ajuns pe masa procurorilor – un “exces de salarizare” înlesnit de nestabilirea limitelor generale ale remuneraţilor membrilor Directoratului, arătând că în perioada decembrie 2009-august 2013, Fondul Român de Contragarantare a efectuat cheltuieli de 4,6 milioane lei pentru remuneraţii/indemnizaţii brute acordate membrilor Consilului de supraveghere, precum şi remuneraţii şi prime trimestriale destinate preşedintelui Consiliului, în valoare individuală cuprinse între 474.729 lei (inclusiv pentru preşedintele Fondului de Garantare a Creditelor IMM, Aurel Şaramet, ca membru al Consiliului) şi 1,8 milioane lei (pentru preşedintele Consliului de supraveghere, Ionel Popescu).

În plus, cu un an în urmă, Aurel Şaramet a fost vizat de procurorii DIICOT în dosarul “Bancherilor”, cauză în care 33 de persoane – între care Claudiu Cercel, la acea dată vicepreşedinte BRD, şi Florian Dragoş Diaconescu, fost general DIE – au fost reţinute de anchetatori pentru fraudarea BRD cu peste 20 de milioane de euro.