15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 18:00
No menu items!

AUR, împotriva căsătoriilor între persoane de același sex. Cere contestarea deciziei CEDO sau referendum

spot_img

AUR cere Guvernului să conteste decizia CEDO privind căsătoriile între persoanele de același sex. În caz contrar, Alianța pentru Unirea Românilor anunță că intenționează să ceară un referendum pentru clarificarea conceptului de familie în România.

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a solicitat Guvernului României, în cadrul unei conferințe de presă extraordinară, să conteste decizia pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunțat-o cu privire la căsătoriile între persoanele de același sex.

Totodată, AUR solicită Executivului român să își exprime foarte clar poziția cu privire la acest subiect.

„În cazul în care Guvernul României refuză să conteste decizia CEDO în termenul legal de 3 luni, Alianța pentru Unirea Românilor își asumă demararea procedurilor pentru organizarea unui nou referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie”, au precizat reprezentanții AUR.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit, săptămâna trecută, că România a încălcat articolului 8 din Convenţie, respectiv dreptul la ”respectarea vieţii private şi de familie”, în cazul cuplurilor de acelaşi sex. 

                                                                                                                 Adina Silav