19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 10:53
No menu items!

Augustin Zegrean (CCR): Belgia nu a avut Guvern un an şi jumătate şi se pare că a dus-o mai bine

spot_img

Augustin-Zegrean

Preşedintele Curţii Constituţionale a României (CCR), Augustin Zegrean, a declarat miercuri că au mai fost ţări care au rămas fără guvern, cum este Belgia care un an şi jumătate nu a avut Executiv „şi se pare că a dus-o mai bine în perioada aia”.

Întrebat miercuri, la intrarea în sediul Curții Constituționale, dacă este posibil să cadă Guvernul în urma analizării sesizării referitoare la Hotărârea Parlamentului privind noua componenţă a Executivului, Zegrean a răspuns: „Să dăm noi joi Guvernul? Nu, nu facem noi asta. Numai Parlamentul poate să dea jos Guvernul”.

Președintele CCR a ţinut să precizeze că au fost şi alte ţări care au rămas fără Guvern pentru o perioadă: „Vedeţi că au fost ţări care… De exemplu, Belgia, un an jumătate nu a avut Guvern şi se pare că a dus-o mai bine în perioada aia”.

Întrebat dacă, în cazul în care efectele hotărârii privind noua componenţă a Guvernului sunt suspendate, Guvernul Ponta II rămâne în vigoare, Zegrean a răspuns: „Da, pentru că nu a fost demis acest guvern . (…)El funcţionează, ţara este pe mâini bune, nu? Este guvernată. Este în regulă”.

Preşedintele Curţii Constituţionale a adăugat că nu a văzut sesizarea PDL, care a fost trimisă marţi, prin fax, un termen de soluţionare a acesteia urmând să fie stabilit.

„Este o situaţie absolut nouă, astfel de situaţii nu am mai avut. Sigur, am să vă spun imediat ce stabilim un termen. Săptămâna aceasta, zilele sunt toate pline. Vineri, în general, nu se ţin şedinţe. Or, nu putem până vineri. Nu ştiu cum am putea vineri să stabilim. Ar trebui să şi citim dosarul”, a precizat Augustin Zegrean.

R.D.