17.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 16:54
No menu items!

AUDIO. Adjunctul șefului IPJ Caraș Severin, înregistrat cum își amenință subalternii, care au sancționat pe „cine nu trebuie”: “Vă mut pe toți”

spot_img

Adjunctul șefului IPJ Caraș Severin își amenință subalternii, după ce aceștia au sancționat transportatorii care încalcă legislația, dar și pe cei care golesc pădurile de materialul lemnos, în mod fraudulos, susțin reprezentanții Sindicatului Europol.

Potrivit unei înregistrări publicate de Sindicatul Europol, polițiștii sunt certați și amenințați că „și-au făcut datoria”.

“Începând cu data de 17, te mut la Reșița. Două luni fără acord și mă urc pe tine. Vă mut pe toți de acolo. Și mă țin de voi o lună de zile și vă fac ce trebuie, după statutul polițistului. Să vedeți că nu sunteți artiști, nu sunteți șmecheri. Crezi că dacă ai 100 de constatări (n.r.-infractiuni constatate) ești șmecher? Își arată eu ce fel de constatări ai, că am lucrat ca tine. Ești numai într-o direcție, nu ești în 10 direcții. Ești așa…când vrei. Numai pe licențe…numai pe licențe sau în altă zi numa pe lume, numa pe lemne”, le spune comisarul șef Aurel Coman, adjunctul șefului IPJ Caraș Severin, polițiștilor care ar fi fost băgați în ședință.

“Acesta este comportamentul de „manager” în Poliția Română în anul 2022. Amenințări, intimidări și poziție de forță, exact elementele prevăzute de lege în cazul hărțuirii morale la locul de muncă „mobbing”.

Polițiștii sunt mustrați pentru că și-au făcut datoria și au sancționat transportatorii care încalcă legislația și distrug drumurile din județ, dar și pe cei care golesc pădurile de materialul lemnos, în mod fraudulos, în contextul în care la acest moment distrugerea fondului forestier constituie amenințare la adresa securității naționale a României.

Deranjul este că polițiștii nu țin cont de cercurile relaționale și cârdășia dintre șefii din poliție și patronii firmelor „preferențiale”.

În mod evident, conducerea IGPR nu va lua nicio măsură pentru că și în alte cazuri din trecut, prin Direcția Control Intern, i-au albit și „cercetat” de i-au scos fără de pată și „fără a se impune luarea unor măsuri disciplinare”, transmite Sindicatul Europol pe Facebook.

                                                                                                                   Adina Silav