20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 17:40
No menu items!

Audierile miniștrilor propuși: Nicolae Ciucă de la Apărare a bătut cu pumnul în masă pentru pensiile și drepturile militarilor

spot_img

Generalul în rezervă Nicolae Ciucă, fostul șef de stat major al Armatei, propus ministru al Apărării Naţionale, a declarat, marţi, la audierile din comisiile de specialitate, că „experimentele” în domeniul legislaţiei privind salarizarea şi pensiile militarilor trebuie oprite, susţinând că acestea afectează moralul şi starea de spirit în instituţiile cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale, conform Agerpres.

„Desele modificări ale legislaţiei privind sistemul de salarizare şi pensii afectează moralul şi starea de spirit în instituţiile cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale. Cei care servesc patria şi naţiunea sunt sub jurământ. Au nevoie de predictibilitatea carierei militare şi de recunoaşterea statutului lor social în acord cu misiunea pe care o au de apărare a integrităţii teritoriale şi a suveranităţii teritoriale. Este momentul să oprim orice experimente care pot afecta moralul Armatei şi apărarea naţională”, a spus Ciucă.

Ministrul propus a arătat că susţine menţinerea pensiilor şi a drepturilor militarilor.
Nicolae Ciucă a primit, marți, aviz favorabil în comisia de specialitate din Parlament, cu 18 voturi pentru, 6 contra și o abtinere. El a declarat, la ieșirea de la comisie, că dacă Guvernul Orban nu va trece, își va păstra statutul de general în rezervă.
 
E. S.