12.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 9:36
No menu items!

Audieri pe bandă rulantă la DNA, în scandalul EADS – Microsoft. Fostul director general Microsoft, citat marți

spot_img

Sorin Eftene, este audiat în dosarul privind închirierea de licenţe IT pentru şcoli, în care se fac cercetări in rem pentru trafic de influenţă, abuz în serviciu, dare şi luare de mită

Sorin Eftene_SZ

Sorin Eftene a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie marți, în jurul orei 9.00, şi nu a dorit să facă declaraţii.

Eftene a fost citat pentru a da declaraţii în dosarul deschis în urma sesizării Corpului de control al Guvernului, privind închirierea şi extinderea de licenţe pentru şcoli, pentru care s-au plătit aproximativ nouă milioane de euro.

În acest dosar a fost audiat, ca martor, săptămâna trecută, şi şeful Secretariatului General al Guvernului, Ion Moraru, care a revenit la DNA după câteva zile pentru a duce mai multe documente.

SursaZilei anunța, în exclusivitate, în luna aprilie, că anchetele din Austria, SUA și România, privind contractele EADS și Microsoft sunt avansate, și se vor face audieri importante.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, în 10 iulie, că procurorii Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări în cauza penală constituită ca urmare a sesizării Corpului de Control al Primului-ministru din 21 mai 2013.

Obiectul sesizării l-a constituit închirierea şi extinderea de licenţe educaţionale de către, Ministerul pentru Societatea Informaţională şi Ministerul Educaţiei Naţionale care contrar dispoziţiilor acordului cadru nr. 32/12.08.2009 au încheiat, contrar HG nr. 460/2009, contracte de furnizare produse, existând indicii că s-au efectuat plăţi privind o sumă de aproximativ 9 milioane euro, destinate unităţilor de învăţământ.

comunicat DNA

În acest dosar s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă în legătură cu infracţiuni de corupţie, luare de mită, dare de mită şi abuz în serviciu.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA vizează trei contracte referitoate la licenţele IT, derulate între 2001 şi 2013. Este vorba despre Contractul de închiriere de licenţe Microsoft de tip Enterprise Agreement Subscription, încheiat între Guvernul României şi Microsoft Ireland prin intermediul Fujitsu Siemens Computers (FSC) Austria GesmbH, în valoare de 105 milioane de dolari, derulat în perioada 2004-2009, de Contractul de închiriere de licenţe Microsoft de tip Enterprise Agreement Subscription, încheiat între Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi consorţiul D-CON.NET, în valoare de 96 de milioane de euro, derulat în perioada 2009-2013, şi de Contractul privind Sistemul Educaţional Informatizat (MEC SEI), încheiat între Siveco şi Ministerul Educaţiei, în valoare de 124 de milioane de euro.

SursaZilei deţine documentele care demonstrează cum au fost confiscate cele trei contracte guvernamentale care însumează 1 miliard de euro, plătiţi de statul român pentru informatizare şi securizare. Procurorii anticorupţie i-au chemat la audieri pe toţi oficialii implicaţi în semnarea şi adiţionarea contractelor de închiriere şi cumpărare de licenţe Microsoft pentru instituţiile publice din România.

M.N.