18.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 17:18
No menu items!

Au început verificările prin piețele Capitalei

spot_img

Inspectorii Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor Bucureşti au început, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, o serie de controale atât în pieţe, cât şi la intrările în Capitală, pentru verificarea calităţii produselor comercializate în acastă perioadă, a anunţat directorul instituţiei, Constantin Lupescu. Controalele din pieţe şi din zonele adiacente acestora au demarat din această săptămână şi vizează toate unităţile care comercializează alimente. În primele două zile au fost verificate aproape 100 de unităţi şi au fost aplicate amenzi de aproximativ 100.000 de lei, precum şi un număr mare de avertismente pentru deficienţele constatate. Aceste controale vor continua până în Ajunul Crăciunului.

DSVSA Bucureşti mai derulează în această perioadă, în baza unui protocol cu Direcţia Generală de Poliţie a Capitalei şi Jandarmeria Română, o serie de controale în trafic, la intrările în Bucureşti. „Controlăm mijloacele de transport cu produse alimentare atât de origine animală, cât şi de origine nonanimală pentru a verifica calitatea produselor care intră în Capitală, dar şi dacă mijloacele de transport sunt sau nu autorizate pentru această activitate”, a precizat Constantin Lupescu. D.M.