14.6 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 13:11
No menu items!

Atribuțiile liberalului Gerea în domeniul energiei, eliminate după ședința de miercuri a Executivului

spot_img

gerea

Executivul a introdus pe ordinea de zi a ședinței de guvern de miercuri un proiect de lege prin care ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță (foto jos), să fie unicul inițiator și semnatar al proiectelor de acte normative care vizează domeniul Energiei. Astfel, Niță ar urma să devină ministru cu drepturi exclusive în coordonarea domeniului energiei, nemaifiind necesară contrasemnătura ministrului liberal al Economiei, Andrei Gerea (foto sus).

”Prin proiectul de act normativ se dorește instituirea prevederii privind iniţierea şi avizarea exclusivă de către ministrul delegat pentru energie a proiectelor de acte normative, respectiv contrasemnarea actelor normative adoptate potrivit legii, corespunzător domeniilor pentru care a fost învestit”, se arată în proiectul de Lege pentru completarea OUG 92/2012.

Potrivit Ordonanței, miniștrilor–delegați le sunt atribuite competenţe identice cu ale miniştrilor. Este vorba aici și despre ministrul delegat pentru Turism, Maria Grapini, dar și despre delegatul pentru Buget, Liviu Voinea. Cei doi însă nu fac obiectul celor mai recente modificări propuse de Executiv.

Niță: Aproape o treime din investitorii în Nuclearelectrica sunt din SUA

Astfel, potrivit OUG 92, ministrul delegat pentru Energie exercită conducerea Departamentului pentru Energie, reprezintă Departamentul pentru Energie în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie, angajează ministerul în raporturile cu terţii, inițiază, avizează și contrasemnează proiecte de acte normative din domeniul său de activitate și emite ordine şi instrucţiuni, în condiţiile legii.

”Supunerea spre semnare a proiectelor de acte normative inițiate de Departamentul pentru Energie și Ministerului Economiei – în condițiile în care Departamentul, în calitate de organ de specialitate cu personalitate juridică, are atribuţii exclusive în coordonarea la nivel naţional a domeniilor energetic şi resurselor energetice – nu se mai justifică, excluzând domeniul de competențe ale acestuia și constituind o etapă care prelungește nejustificat preocesul de avizare ale proiectelor de acte normative”, se arată în Nota de Fundamenteare a proiectului de lege pentru modificarea OUG 92/2012.

Potrivit aceluiași document, având în vedere că ministrul delegat pentru energie reprezintă Departamentul pentru Energie în justiţie, îndeplinește atribuțiile de instituție publică implicată în domeniul privatizării pentru societăți naționale și comerciale, companii naționale și regii autonome cu obiect de activitate din domeniul energiei este justificată şi excluderea Ministerului Economiei ca avizator al proiectelor inițiate de Departament.

”Astfel, prin derogare de la prevederile art .15 alin.(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.96/2012, se impune ca proiectele de acte normative iniţiate în cadrul Departamentului pentru Energie să fie semnate şi contrasemnate numai de  ministrul–delegat pentru Energie”, se mai arată în Nota de Fundamentare.

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță, este membru PSD, iar departamentul pentru Energie a primit, în această vară, calitatea de ordonator principal de credite. Atribuțiile miniștrilor delegați au fost extinse pas cu pas, stârnind discuții aprinse în USL, în condițiile în care aceștia au fost lipiți doar ministerelor alocate PNL, respectiv Minisetrului Economiei și Ministerului Finanțelor Publice.

Cosmina Croitoru