24.6 C
București
sâmbătă, 5 octombrie 2024 - 18:46
No menu items!

Atenţionare de călătorie pentru Slovenia: Cod roşu de ploi torenţiale

spot_img

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Slovenia că Institutul local de hidrologie şi meteorologie a emis un cod roşu de ploi torenţiale şi inundaţii, în special în nord-estul şi sud-estul ţării, pentru 17 şi 18 mai.

Potrivit MAE, inundaţiile pot provoca daune în regiunea Pohorje din estul ţării şi în apropiere de oraşul Maribor, unde există posibilitatea apariţiei alunecărilor de teren.

De asemenea, din cauza intensificării vântului, în vestul ţării şi pe coastă, portul Koper şi terminalul de containere sunt închise, iar o porţiune de autostradă, între Kastelec şi Kozina, în sud-estul ţării, este de asemenea închisă.

Ministerul Afacerilor Externe le recomandă cetăţenilor români să se informeze asupra condiţiilor de circulaţie şi să acceseze site-ul Institutului sloven de hidro-meteorologie (http://www.arso.gov.si/) pentru a obţine informaţii actualizate în timp real.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Ljubljana +38615057335, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al misiunii diplomatice a României la Ljubljana: +38640980068.

                                                                                                                    Adina Silav