6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 8:08
No menu items!

ATENTAT ÎN GERMANIA. Tânăr refugiat afgan, împușcat de polițiști după un “atac islamist” într-un tren / VIDEO

spot_img

Un tânăr afgan în vârstă de 17 ani, solicitant de azil, a rănit grav luni seară, cu un topor și un cuțit, trei pasageri ai unui tren din Germania, înainte de a fi ucis de poliție după un atac calificat ca „posibil atentat islamist”, relatează AFP, citat de Agerpres.

Incidentul s-a produs în jurul orei 21.15 (19.15 GMT) la bordul unui tren regional care făcea legătura între orașele Treuchtlingen și Würzburg, în landul Bavaria.

„Cu puțin timp înainte să ajungă la Würzburg, un individ a agresat pasagerii cu un topor și un cuțit”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției locale. „Sunt trei răniți grav și mai multe persoane rănite ușor”, a adăugat purtătorul de cuvânt. În total, 14 persoane au primit ajutor pentru șoc psihologic.

„Autorul faptelor a reușit să fugă din tren, poliția a plecat în urmărirea lui și în cadrul acestei urmăriri a deschis focul asupra agresorului și l-a ucis”, a precizat el.

Potrivit ministrului regional de interne, Joachim Herrmann, o unitate specială de intervenție a poliției germane (SEK), care a pornit pe urmele tânărului, a deschis focul când acesta a încercat să-i atace pe polițiști cu armele pe care le avea asupra lui. Unitatea se afla din întâmplare în oraș, pentru o altă misiune, și a putut interveni atunci când a fost dată alarma.

Autorul agresiunii este un tânăr „afgan de 17 ani”, solicitant de azil, ajuns singur, fără familie, în Germania, a precizat ministrul bavarez de interne.

Tânărul stătea în localitatea Ochsenfurt, învecinată cu locul unde a avut loc atacul, și fusese luat în îngrijire de o familie gazdă, fiind minor, a mai declarat ministrul pentru postul național de televiziune ARD.

Purtătorul de cuvânt al ministrului, Oliver Platzer, a afirmat că „este destul de probabil să fie vorba despre un atentat islamist”, subliniind că agresorul a strigat „Allahu Akbar” în timpul atacului.

https://www.youtube.com/watch?v=rprH5uuJ_Eo

R.D.

foto: EPA/Agerpres