12.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 3:05
No menu items!

Atena: Atentat cu maşină-capcană în faţa sediului Băncii Greciei

spot_img

 masina capcana atena

O maşină-capcană a provocat o explozie puternică în faţa sediului Băncii Greciei, în centrul Atenei, fără să cauzeze victime, joi dimineaţa, ziua lansării primei emisiuni de obligaţiuni în contul datoriei Greciei de la începutul crizei, a anunţat o sursă din cadrul poliţiei, potrivit AFP.

Din primele informații de care dispune poliţia, explozia s-a produs la ora 2.55 GMT, la bordul unui vehicul parcat pe trotuar, în faţa sediului Băncii centrale, în apropierea unui birou al troicii creditorilor internaţionali UE-BCE-FMI, neprovocând victime.

Conform poliției, maşina, marca Nissan, un vehicul furat, avea la bord 75 de kilograme de explozivi. Un apel telefonic la site-ul de ştiri Zougla şi la ziarul Efymerida ton Syndakton a avertizat forţele de ordine cu o oră înainte de declanşarea mecanismului.

Grecia lansează joi dimineaţa prima emisiune de obligaţiuni în contul datoriei, pe termen mediu, din 2010 şi de la excluderea ţării de pe pieţele financiare, din cauza crizei datoriilor suverane.

Operaţiunea, pregătită de mai multe luni, vizează, potrivit unei surse guvernamentale, o obligaţiune totală de 2,5 miliarde de euro, iar reuşita ei, bazată pe încrederea investitorilor, reprezintă o etapă politică şi economică extrem de importantă pentru Guvernul de coaliţie dintre conservatori şi socialişti condus de către Antonis Samaras.

Atentatele, în general fără victime, care vizează ţinte economice, instituţionale şi politice, sunt frecvente în Grecia şi sunt atribuite, în general, mişcării anarhiste. Organizaţii din cadrul mişcării revendică frecvent aceste atacuri.

C.A.