12.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 4:11
No menu items!

ATACUL de la Londra: Trei dintre persoanele arestate, eliberate pe cauţiune

spot_img

ATACUL de la Londra: Trei dintre persoanele arestate, eliberate pe cauţiune

Trei bărbaţi care au fost arestaţi în sudul Londrei, sâmbătă, după asasinarea unui soldat britanic miercurea trecută au fost eliberaţi pe cauţiune, a anunţat luni poliţia britanică, relatează AFP.

Bărbaţii, cu vârste de 21, 24 şi, respectiv, 28 de ani, au fost arestaţi sub suspiciunea de conspiraţie în vederea comiterii unei crime, dar au fost eliberaţi pe cauţiune la o secţie de poliţie din Londra.

Până la acest moment au fost arestate nouă persoane în ancheta privind uciderea unui soldat, în plină stradă: şase au fost eliberate, dintre care patru pe cauţiune, una se află în arest preventiv pentru complicitate la crimă, iar principalii doi suspecţi, Michael Adebolajo şi Michael Adebowale, răniţi la locul crimei de către poliţie, se află încă în spital și nu au putut fi interogați, potrivit Scotland Yard.

Poliţia londoneză studiază imaginile luate de camerele de supraveghere şi a făcut din nou apel la oricine ar fi surprins drama în fotografii sau înregistrări video să le trimită autorităţilor.

C.I.