4.4 C
București
marți, 30 noiembrie 2021 - 14:40
No menu items!

Atacul armat de la Fort Hood: Bilanțul a crescut la patru morți, printre care și agresorul

spot_img

 fort hood

 Un soldat american a ucis trei militari și a rănit alți 16 înainte de a se sinucide cu un pistol, miercuri, la baza militară americană Fort Hood (Texas, în sudul Statelor Unite ale Americii), a anunțat generalul Mark Milley, comandantul bazei, citat de France Presse.

Agresorul, care era căsătorit, a fost trimis patru luni în Irak în 2011 și suferea de „probleme mintale”, inclusiv depresie, pentru care a fost tratat, a precizat generalul Milley, într-o conferință de presă.

„ Știm că soldatul suferea de probleme mintale. El a fost tratat pentru depresie și alte probleme psihiatrice și psihologice”, a spus generalul american, care a subliniat că militarul nu fusese diagnosticat în acest stadiu ca suferind de stres post-traumatic. El se afla la Fort Hood din luna februarie.

Generalul a refuzat să facă publice numele sau gradul trăgătorului, care a făcut parte dintr-o unitate de susținere logistică.

„Vom investiga trecutul său pentru a vedea dacă există antecedente penale sau psihiatrice, ce experiență de luptă avea”, a mai precizat generalul Milley.

Incidentul s-a produs în jurul orei locale 16:00 (21:00 GMT) în două zone distincte, o brigadă medicală și un batalion de transport de la această bază militară, cea mai mare din SUA.

Bărbatul a intrat într-o clădire, a deschis focul înainte de a se urca într-un vehicul, apoi a tras din nou cu un pistol semiautomat Smith&Wesson calibrul 45, pe care îl cumpărase recent dintr-un magazin din apropiere. După aceea a coborât din mașină, a intrat într-o altă clădire și a tras din nou, a relatat generalul.

Poliția militară a intervenit în 15 minute, încolțindu-l într-o parcare. Acesta a fost momentul când agresorul și-a pus capăt zilelor, potrivit generalului Milley.

Președintele Barack Obama a declarat că monitorizează cu atenție situația de la baza Fort Hood și că autoritățile sunt decise să clarifice ce s-a întâmplat acolo.

La aceeași bază, la 5 noiembrie 2009, medicul psihiatru militar Nidal Hassan a ucis 15 persoane și a rănit alte 40, el fiind ulterior acuzat de crimă cu premeditare și tentativă de crimă cu premeditare.

C.A.