18.9 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 20:49
No menu items!

Atac în stil mafiot în Iași. Un bărbat a fost împuşcat dintr-o maşină

spot_img

Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost împuşcat pe o stradă din Iaşi, fiind rănit în zona spatelui. Atacatorul este căutat de poliţişti.

Incidentul s-a petrecut miercuri seară în cartierul ieşean Alexandru cel Bun.

Bărbatul a fost împuşcat de o persoană cu care se cunoştea, acesta din urmă fugind de la faţa locului cu o maşină.

“Poliţiştii Secţiei nr. 1 Poliţie Iaşi au fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112, despre faptul că un bărbat ar fi fost împuşcat pe o stradă din municipiul Iaşi. El a fost transportat la spital. Bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost identificat de poliţişti, fiind căutat. Din verificările efectuate rezultă faptul că cei doi se cunoşteau. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativa de omor“, au precizat reprezentanţii Poliţiei judeţului Iaşi.

Medicul şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a afirmat că bărbatul a fost împuşcat în zona cervicală şi că a fost internat în Clinica de Chirurgie din cadrul spitalului Sfântul Spiridon.

“A fost adus cu o maşină privată un bărbat de 40 ani cu plagă în regiunea cervicală anterioară. A fost tratat întâi în UPU, apoi a fost internat în Clinica 1 Chirurgie“, a declarat medicul Diana Cimpoeşu.

                                                                                                                   Adina Silav