20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 19:12
No menu items!

ASF a decis aplicarea măsurilor de rezoluție în cazul societăţii Carpatica Asig

spot_img

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat luni decizia de a aplica măsura rezoluției în cazul societății de asigurări Carpatica Asig, ceea ce presupune preluarea companiei de către autoritate în vederea redresării, respectiv vânzării.

Mecanismul de rezoluție presupune intervenția autorității în domeniu în situația în care nu există perspective rezonabile ca starea de dificultate majoră a asigurătorului să poată fi înlăturată într-o perioadă rezonabilă prin măsuri alternative sau prin măsuri de supraveghere. Mecanismul permite valorificarea activelor bune ale societății de asigurări pentru despăgubirea clienților. Carpatica Asig se află, de la începutul anului 2014, într-un program de redresare financiară și ar fi trebuit, conform planului aprobat de ASF, să atragă un investitor strategic până la jumătatea lunii decembrie 2015.

Detalii tehnice despre procedură:

  • Analizând situaţia financiară a societăţii de asigurări Carpatica Asig S.A. și alți factori care fundamentează necesitatea protejării creditorilor de asigurări, minimizarea impactului asupra fondurilor de protecţie şi pentru evitarea efectelor negative semnificative asupra stabilităţii financiare a pieţei de asigurări, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a constatat că sunt întrunite condiţiile pentru aplicarea dispoziţiilor Legii 246/2015 privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor, atât în ceea ce priveşte susceptibilitatea intrării într-o stare de dificultate majoră a societăţii, cît şi justificarea aplicării măsurilor de rezoluţie din perspectiva interesului public (art. 42 şi art. 43, alin.2).
  • Într-un interval de cel mult 6 luni, ASF va întocmi Planul de rezoluţie şi se va asigura că un evaluator independent va efectua o evaluare corectă, prudentă şi realistă a activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale asigurătorului, ca etape premergătoare aplicării măsurilor de rezoluţie (conform art. 18-25 coroborate cu prevederile art. 55-58 și art. 65 din Legea 246/2015).
  • În sarcina Consiliului de Administrație al societății Carpatica Asig S.A. a fost stabilită obligaţia de implementare a măsurii privind atragerea unui investitor strategic și încheierea tranzacției, precum și a altor măsuri, astfel încât:
  1. să fie restabilit nivelul fondurilor proprii de bază eligibile care acoperă cerinţa de capital minim (MCR, minimum capital requirement) calculat la data de 01.01.2016 sau modificat profilul de risc astfel încât, în termen de 3 luni de la data comunicării deciziei, MCR să fie respectată;
  2. să fie restabilit nivelul fondurilor proprii eligibile care acoperă cerinţa de capital de solvabilitate (SCR, solvency capital requirement) calculat la data de 01.01.2016 sau modificat profilul de risc astfel încât, în termen de 6 luni de la data comunicării deciziei, SCR să fie din nou respectată.
  • ASF a dispus desemnarea unui administrator temporar, respectiv Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), care va avea ca atribuții principale supervizarea procesului de inventariere a patrimoniului societății la data de 31.12.2015, întocmirea situațiilor financiare anuale și auditarea acestora, precum şi supervizarea modului de ducere la îndeplinire a măsurilor, în special cele legate de atragerea unui investitor strategic.
  • Conducerea societății va avea obligația să se consulte cu administratorul temporar și să obțină acordul acestuia înainte de a lua decizii sau de a întreprinde acțiuni ce privesc activele societății.