Armistițiul a fost încălcat la Kiev. Din clădirea Conservatorului se trage asupra polițiștilor

 proteste ucraina

Armistițiul convenit între președintele Viktor Ianukovici și liderii opoziției -Vitali Kliciko, Arseni Iațeniuk și Oleg Tiagnibok a fost încălcat, de la geamurile clădirii Conservatorului, situat chiar în Piața Independenței, tragându-se focuri de armă asupra polițiștilor și trupelor speciale Berkut din piață, a anunțat Ministerul ucrainean de Interne joi dimineață, potrivit Ria Novosti.

„De la ferestrele Conservatorului, din Piața Independenței, se trag focuri de armă în direcția forțelor de ordine”, menționa un comunicat al serviciului de presă al Ministerului de Interne al Ucrainei, în jurul orei locale 08h15, în care se preciza că patru polițiști au fost răniți. Ulterior, numărul polițiștilor răniți a crescut la 20.

În acest context, agenția Interfax a relatat din Kiev că în clădirea Conservatorului acționează un lunetist.

Ciocnirile între radicali și polițiști s-au reluat joi dimineață în apropiere de Palatul Octombrie din centrul Kievului, conform Ria Novosti, care relatează că activiștii, care continuă să se opună forțelor de ordine, au trecut la ofensivă. Protestatarii au început să avanseze în direcția cordonului de scutieri, aruncând petarde și pietre. Trupele speciale Berkut au început să se retragă spre strada Institutskaia.

Unele agenții de presă ucrainene au relatat că mișcări ale trupelor speciale Berkut au fost observate în jurul clădirii parlamentului.

Conform unui bilanț reactualizat al victimelor violențelor violente de la Kiev, care au reizbucnit marți, cel puțin 28 de persoane și-au pierdut viața în confruntări, între care 10 polițiști.

C.A.

NICIUN COMENTARIU