13.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 23:02
No menu items!

Armata cumpără torpile antisubmarin

spot_img

DN-SC-94-00800

Ministerul Apărării Naționale (MApN) prin Romtehnica vrea să cumpere 18 torpile uşoare antisubmarin pentru suma totală de 16,5 milioane de euro.

Potrivit unui anunț publicat, miercuri, pe SEAP, Romtehnica implică încheierea unui acord-cadru cu un singur agent economic pe o durată de 5 ani. Valoarea estimată a contractului având ca obiect „capabilităţi de luptă antisubmarin. torpila uşoară submarin” este de 74,250 milioane de lei (16,5 milioane de euro) fără TVA.

Locul principal de livrare este Constanţa, iar cantitatea maximă estimată pentru acordul-cadru este de 18 bucăţi. Candidaţii care nu deţin încă o autorizaţie de securitate trebuie să obţină una.

Garanţia de participare va fi depusă în etapa a II-a a procedurii doar de către candidaţii selectaţi şi este de 1,485 milioane de lei (330.000 de euro). Ofertanţii din categoria întreprinderi mici şi mijlocii vor beneficia de o reducere cu 50% a garanţiei de participare. Candidaţii trebuie să fi executat, în ultimii 5 ani, livrări de produse similiare în valoare de cel puţin 74,250 milioane de lei (16,5 milioane de euro). Candidaţii străini care nu au sediul în România trebuie să deţină o certificare sau o acreditare acordată de un organism naţional ori internaţional, recunoscut de o ţară UE sau NATO.

În ceea ce priveşte procedura de licitaţie, aceasta va fi restrânsă, numărul minim preconizat fiind de 3, iar cel maxim de 7.

Criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut.

Termenul-limită pentru depunerea ofertelor sau a cererilor de participare este 2 iunie, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 10 iunie.

Potrivit anunţului, autoritatea contractantă este MApN-UM02550 Bucureşti prin Romtehnica, companie naţională din domeniul apărării. Romtehnica se află în coordonarea Ministerului Apărării Naţionale.

Compania negociază şi semnează, în numele MApN şi al altor entităţi guvernamentale din România, contracte de import, transfer de tehnologie, suport logistic, asistenţă tehnică şi instruire de personal.

R.D.