11.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 12:08
No menu items!

Ariel Sharon va fi înmormântat luni lângă soţia româncă

spot_img

ariel_sharon

Sicriul cu trupul lui Ariel Sharon va fi expus în Knesset, duminică, unde i se vor aduce omagii, iar funeraliile vor avea loc luni la ferma fostului premier israelian din Deşertul Negev, unde este înmormântată şi a doua sa soţie, Lili, de origine română, decedată în anul 2000.

Catafalcul cu trupul neînsufleţit al lui Ariel Sharon va fi expus în Parlamentului israelian duminică, între orele 12.00 şi 18.00 (12.00-18.00, ora României).

Luni dimineaţă, este programată o ceremonie oficială în Knesset, la care vor fi prezenţi premierul Benjamin Netanyahu, preşedintele Shimon Peres, membri ai familiei lui Ariel Sharon, vicepreşedintele SUA Joseph Biden, fostul premier britanic Tony Blair şi delegaţii diplomatice.

După ceremonie, sicriul va fi transportat la ferma familiei Sharon – „Sycamore” („Havat Shikmim”), situată în Deşertul Negev, în sud-vestul Israelului, în apropiere de oraşul Sderot şi de nordul Fâşiei Gaza. Funeraliile naţionale, publice, sunt programate luni la ora 14.30 (14.30, ora României).

Ariel Sharon a murit sâmbătă, la vârsta de 85 de ani.

R.D.