13.1 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 1:07
No menu items!

Arena Națională poate fi redeschisă

spot_img

Comisia de avizare din cadrul Consiliului Tehnic Permanent pentru Construcții a acordat, luni, agrementul tehnic pentru copertina stadionului Arena Națională.

Surse citate de Agerpres au precizat că Ministerul Dezvoltării a eliberat agrementul necesar pentru copertina stadionului Arena Națională.

Potrivit surselor citate, s-a luat în considerare rezultatul testului de laborator făcut în Italia, potrivit căruia materialul din care este realizat acoperişul de la Arena Naţională este sigur pentru fotbalişti şi pentru spectatori.

Pe 4 martie, primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, i-a cerut vicepremierului Vasile Dîncu accelerarea procedurilor în urma cărora MDRAP să elibereze agrementul privind materialul din care este realizat acoperișul de la Arena Națională. Pe 3 martie, el precizase că, în cazul în care se va lua o decizie favorabilă, se poate obține și autorizația de risc la incendiu.

„S-au făcut niște teste în România, din care a rezultat că acel material este clasificat clasa C, adică arde ca hârtia. Producătorul materialului respectiv a făcut niște teste într-un laborator în Italia – un laborator acreditat și notificat la Bruxelles – a venit cu rezultatul testelor pe acel material. A rezultat că el se clasifică în clasa B. Acest material a fost depus la Ministerul Dezvoltării pentru obținerea agrementului, pe data de 24 februarie 2016”, spunea Răzvan Sava.

Tot pe 4 martie, vicepremierul Dîncu precizase că există toate condițiile pentru ca meciul de fotbal România-Spania să se joace la București, pe Arena Națională, existând doar problema acceptului Primăriei.

MDRAP a mai arătat, pe 6 martie, că agrementul pentru copertină a fost eliberat încă din 16 februarie și că, deși în urma testelor efectuate, copertina tip Duraskin a obținut clasa C de certificare, prin expertiza întocmită în 2014 de expertul inginer tehnic Dan Dumitrescu, s-a concluzionat că arderea membranei nu afectează structura metalică de susținere, „că încadrarea în clasa C este acceptabilă și, în această situație, prezintă siguranță pentru utilizatori”.

R.D.