20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 17:02
No menu items!

ARCA: Sectorul construcțiilor are nevoie de românii care s-au întors în țară, în contextul pandemiei de COVID-19

spot_img

Asociaţia Română a Constructorilor de Autostrăzi (ARCA) vine cu o serie de soluții pentru a facilita accesul românilor care s-au întors în țară la oferta locurilor de muncă din domeniul construcțiilor. 

Sectorul construcțiilor are nevoie de românii care s-au întors în țară, în contextul pandemiei de COVID-19. Deficitul de forță de muncă în acest domeniu ajunge la 500.000 de persoane, se arată într-un comunicat transmis, marți, de Asociația Română a Constructorilor de Autostrăzi (ARCA).

Asociația Română a Constructorilor de Autostrăzi (ARCA) consideră că întoarcerea românilor în contextul pandemiei de COVID-19 reprezintă o șansă unică pentru a menține și valorifica în țară această categorie de forță de muncă.

„În acest sens, membrii ARCA propun tuturor patronatelor din domeniul construcțiilor și autorităților responsabile din acest sector, spre dezbatere, un plan pentru angajarea românilor care lucrează, în mod normal, în afara granițelor și care au revenit în țară de la începutul anului.

În prezent, deficitul de forță de muncă în sectorul construcțiilor (construcții/reabilitări autostrăzi, construcții/reabilitări drumuri sau rețele edilitare în mediul rural și în mediul urban, construcții civile) din România ajunge la aproximativ 500.000 de persoane.

Mulți dintre românii care au revenit în țară sunt specializați în domeniul constructiilor și pot fi integrați cu ușurință în activitatea șantierelor deschise la nivel național.

Asociația Română a Constructorilor de Autostrăzi (ARCA) are mai multe propuneri pentru a facilita accesul românilor care s-au întors în țară la oferta locurilor de muncă din domeniul construcțiilor, după cum urmează:

  • Crearea unei platforme on-line de către autorități, cu ajutorul căreia, românii care au revenit în țară, în contextul pandemiei de COVID-19, să se poată înscrie în domeniul în care pot activa.
  • Realizarea unei burse on-line a locurilor de muncă în domeniul construcțiilor, printr-un efort comun al patronatelor din acest sector, alături de autoritățile responsabile.
  • Realizarea unui parteneriat solid stat – companii private din domeniul construcțiilor pentru instruirea forței de muncă și atestarea celor care au nevoie de o calificare generatoare de venituri mai mari, corespunzătoare nivelului de pregătire.
  • Crearea, cu sprijinul autorităților din domeniile Educației și Muncii și Protecției Sociale, a unui mecanism simplu și rapid prin care să fie echivalate atestatele sau diplomele de calificare obținute de români în străinătate.  

Soluțiile propuse ar determina o dezvoltare rapidă a sectorului construcțiilor, ar reduce atât șomajul în rândul celor care s-au întors în țară, cât și munca “ la negru” din acest domeniu și, cel mai important, le-ar permite acestor persoane să rămână acasă, alături de familiile lor, și să aibă un nivel de trai decent”, se mai precizează în comunicatul de presă.