7.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 8:56
No menu items!

Arădean împușcat de polițiști după un conflict conjugal. Soția, polițistă, a cerut ajutorul colegilor

spot_img

Un bărbat din Arad a fost împușcat în picior de polițiști, luni dimineața, după ce i-a atacat în timpul intervenției pentru a aplana un scandal în familie. Surse din poliție, citate de Antena 3, au precizat că soția bărbatului este polițistă și a cerut ajutorul colegilor pentru că bărbatul a devenit foarte violent. 

Potrivit Inspectoraului de Poliție al Județului (IPJ) Arad, polițiștii din Sebiș au fost solicitați luni dimineața să intervină pentru aplanarea unui scandal în familie în Sebiș. La sosirea polițiștilor la fața locului, bărbatul nu mai era la fața locului, fiind demarate procedurile pentru emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

Bărbatul de 38 de ani a revenit la locul faptei, pe fondul consumului de alcool, și a devenit violent cu unul dintre polițiști. Întrucât acesta a încercat să-i ia pistolul unuia dintre polițiști, agenții au folosit pentru imobilizarea lui spray-ului din dotare.

„Prima măsură a fost fără efect, iar polițistul a folosit pistolul din dotare, după efectuarea unui foc de armă în plan vertical, fiind tras un foc în direcția bărbatului recalcitrant, acesta fiind rănit în zona picioarelor”, a transmis IPJ Arad.

Bărbatul a fost apoi încătușat și preluat de un echipaj al Ambulanței, fiind transportat la spital. Cercetările în acest caz continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț.

R. Dan