12.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 10:23
No menu items!

Arad: Exploatarea gazelor de şist pe teritoriul administrativ al oraşului Curtici, interzisă

spot_img
Exploatarea gazelor de şist pe teritoriul administrativ al oraşului Curtici, interzisă
foto: finantistii.ro

Oraşul Curtici a devenit primul oraş din judeţul Arad care a interzis prin Hotărâre de Consiliu Local explorarea şi exploatarea gazelor de şist pe teritoriul său administrativ.

Hotărârea cu numărul 71/2013 a fost luată în această săptămână, ea vizând ”interzicerea explorării, dezvoltării şi exploatării gazelor de şist pe teritoriul administrativ al oraşului Curtici, judeţul Arad, prin metoda fracţionării hidraulice”, a anunțat primarului oraşului Curtici, Nicolae Aaniţei.

La şedinţa în care a fost adoptată această Hotărâre de Consiliu Local au fost prezenţi 13 dintre cei 15 consilieri, aceştia votând în unanimitate proiectul de hotărâre.

Hotărârea nr. 71/2013 a Consiliului Local Curtici pune în dificultate Panfora Oil&Gas SRL şi Acoustic Geophysical Services Ltd., care au primit recent aviz din partea statului român, pentru a executa explorări în vederea descoperirii de hidrocarburi convenţionale (petrol şi gaze naturale) în zona oraşului Curtici.

”Există temeri că explorarea pentru care au primit aviz cele două societăţi ar viza şi descoperirea şi, ulterior, exploatarea gazelor de şist în zona oraşului Curtici, de către Grupul Mol”, a adăugat primarul Nicolae Aaniţei.

Lucian Mera