6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 6:23
No menu items!

Aproape trei milioane de beculeţe vor fi aprinse vineri în Bucureşti

spot_img

luminite craciun

Aproape trei milioane de beculeţe, care vor împodobi Capitala cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pe un traseu de 23 de kilometri, vor fi aprinse vineri, de Sfântul Nicolae, de la esplanada cu statui din Piaţa Universităţii, unde a fost montat un brad înalt de 15 metri, potrivit municipalităţii.

Beculețele vor fi aprinse, la ora 18.00, de către primarul general Sorin Oprescu.

Luminiţele de iarnă vor fi aprinse pe bulevardele Magheru, Nicolae Bălcescu, I. C. Brătianu şi Unirii, de la Piaţa Unirii până la Palatul Parlamentului şi de la Palatul Parlamentului până la intersecţia cu Mircea Vodă, Lascăr Catargiu şi Regina Elisabeta, dar şi pe Şoseaua Kiseleff şi în Piaţa Victoriei, pe Calea Victoriei, la Arcul de Triumf, în Centrul Istoric, în Piaţa Constituţiei, Piaţa Regelui, Piaţa George Enescu şi Piaţa Universităţii, precum şi pe bulevardul Buzeşti – Berzei, în Piaţa George Enescu, în Centrul Istoric şi în Piaţa Regelui.

De asemenea, vor fi aprinse beculeţe pe Calea Dorobanţi, Bulevardul Aviatorilor, Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, Piaţa Charles de Gaulle, Piaţa Rosetti, Bulevardul Carol şi la Piaţa Presei Libere.

Ornamentele de sărbători vor lumina şi la intrarea în Bucureşti de pe DN1, A2 şi A1, la intrarea în Bucureşti dinspre Giurgiu, pe Bulevardul Tineretului, la intrarea în Parcul Tineretului, pe Bulevardul Ferdinand, în Piaţa Operei, precum şi pe Calea Dorobanţilor, între Piaţa Dorobanţi şi Şoseaua Ştefan cel Mare.

D.M.