5.6 C
București
joi, 28 octombrie 2021 - 7:25

Aproape jumătate din angajaţii companiilor mari din România consideră corupţia un fenomen generalizat (STUDIU)

spot_img

Respondenții apreciază, totuși, că nivelul corupției este mai mic decât în Europa de Est

coruptie

Aproape jumătate din angajaţii companiilor mari din România consideră corupţia un fenomen generalizat, în sensul că practicile de dare şi luare de mită sunt extinse în mediul de afaceri local, însă nivelul este mai redus decât în Europa de Est, unde ajunge la 63%, potrivit unui studiu realizat de Ernst&Young, citat de Mediafax.

„Cu toate că acest fapt este îngrijorător, dacă privim cu atenţie realizăm că în Estul Europei percepţia generală privind corupţia este mai mare (63%), iar în ţările cu o dezvoltare-rapidă aceasta atinge 61%. De asemenea, participanţii la studiu sunt mai optimişti în ceea ce priveşte măsurile anti-corupţie comparativ cu situaţia din ultimii doi ani”, a declarat într-un comunicat Laura Lică-Banu, senior manager în cadrul EY România.

Studiul EY „Fraud Survey”, realizat la nivel global pe un eşantion de 3.800 de angajaţi din companii de mari dimensiuni, inclusiv din România, arată o corelaţie clară între companiile care sunt în creştere şi aplicarea cu stricteţe a regulilor de conformitate, în timp ce managementul poate fi tentat să îşi asume riscuri pentru a accelera creşterea pe termen scurt.

Respondenţii ale căror activităţi au cunoscut o creştere a veniturilor în ultimii doi ani sunt cel mai probabil capabili să-şi evalueze standardele etice aplicabile de către companie ca fiind „foarte bune”, să aibă sau să cunoască politicile anti-mită /anti-corupţie adoptate de companie şi să observe care sunt operaţiunile pe piaţă care îndeplinesc aceleaşi standarde etice.

Mediul de afaceri din România se mişcă în direcţia bună. Există un angajament mai serios din partea managementului companiilor pe linia comunicării politicilor anticorupţie şi a acordării unei atenţii speciale riscului reputaţional care le poate afecta afacerea. Răspunsurile arată o creştere a conştientizării companiilor asupra necesităţii de a adopta programe de conformitate anti-corupţie şi de a monitoriza conflictele de interes. Trebuie să continuăm să punem cărămizi pe această bază

Laura Lică-Banu

Studiul relevă că firmele din România au început să lucreze la adoptarea unor programe de conformitate eficiente. Astfel, 58% dintre participanţii la studiu au menţionat că au fost adoptate politici anticorupţie de către companii sau că sunt conştienţi de existenţa acestora, jumtate dintre respondenţi consideră utile sesiunile de instruire anti-corupţie şi 52% spun că raportul transmis pe canalul de avertizare al companiilor este urmat de către o acţiune a managementului faţă de cel care a încălcat regulile anticorupţie.

Deşi la nivel global nu toţi managerii comunică angajamentul lor de respectare a unor standarde înalte din punct de vedere etic, participanţii de pe piaţa din România sunt mult mai încrezători privind deciziile de management, 51% dintre respondenţi indicând că managementul lor superior face dovada respectării unor standarde înalte din punct de vedere etic atunci când îşi gestionează afacerile.

„Încă există o presiune mare pentru companii, de a-şi dezvolta business-ul. Studiul relevă clar încrederea că o procedură eficientă de conformitate şi un management corespunzător al riscurilor de fraudă şi corupţie vor asigura sustenabilitatea afacerii”, apreciază Burcin Atakan, director executiv şi liderul departamentului de investigare a fraudelor al EY România.

Pe de altă parte, el spune că acţiunile proactive adoptate de către stat la nivel de reglementare din ultimii doi ani au fost apreciate de către jucătorii pe piaţă.

Andrei Tudor