Aproape 150.000 de litri de apă minerală, retraşi din magazinele Lidl. Vezi ce marcă și de ce

apa minerala

Aproape 150.000 de litri de apă minerală au fost retraşi de pe piaţă după controale ANPC la care inspectorii au constatat că un lanţ de magazine comercializează apă minerală îmbuteliată dintr-un izvor care nu se află pe lista Autorităţii Naţionale pentru Resurse Minerale. Potrivit B365.ro, apa este îmbuteliată sub denumirea Saguaro fiind comercializată exclusiv în rețeaua de magazine Lidl.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Marius Dunca, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că în urma unei sesizări venite din partea “unui consumator”, inspectorii au descoperit că un lanţ de magazine avea la vânzare apă minerală provenită din izvorul F4 Roşu, care nu se află pe lista apelor minerale destinate comercializării.

În urma adresei făcute către Autoritatea Naţională pentru Resurse Minerale pentru a verifica această sursă, răspunsul pe care ni l-au dat ei spune că sursa F4 Roşu nu este înregistrată ca rezervă sau resursă de apă minerală, iar Societatea Naţională a Apelor Minerale care are în concesiune acest izvor ne-a transmis că nu furnizează apă minerală pentru îmbuteliere din acest foraj.

Marius Dunca

președintele ANPC

În urma controalelor, reprezentanţii ANPC au dispus retragerea de la vânzare a 101.160 de litri, iar reprezentanţii reţelei de magazine au scos de pe rafturi, din proprie iniţiativă, alţi 45.000 de litri de apă minerală.

Potrivit ANPC, nu există indicii potrivit cărora apa respectivă ar fi improprie pentru consumul uman.

D.M.

 

NICIUN COMENTARIU