Aproape 15.000 de gospodării amenințate de revărsarea Dunării

Aproape 15.000 de gospodării amenințate de revărsarea Dunării

Aproape 15.000 de gospodării amenințate de revărsarea Dunării

Aproape 15.000 de gospodării, majoritatea din judeţe aflate pe cursul Dunării, sunt în pericol să fie inundate în zilele următoare, în cazul în care fluviul ar ieși din matcă, au anunţat, marţi, reprezentanţi ai autorităţilor locale, la o videoconferinţă cu prefecţii, desfăşurată la sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Cel mai expus din acest punct de vedere este judeţul Călăraşi, unde, potrivit prefectului George Iacob, sunt în pericol nu mai puţin de 13.000 de locuinţe.

În acelaşi timp, în judeţul Brăila, există riscul ca 1.311 gospodării să fie inundate, în judeţul Constanţa sunt în pericol peste 200 de gospodării, iar în Ialomiţa, 156. În calea apelor se mai află, spun autorităţile locale, şantierul naval din Galaţi şi mai multe drumuri judeţene, ferme piscicole, păşuni şi terenuri agricole.

La aceeaşi videoconferinţă, ministrul delegat pentru Ape şi Păduri, Lucia Varga, a cerut prefecţilor să anunţe imediat, în cazul în care nu reuşesc să facă faţă anumitor situaţii, şi să monitorizeze permanent calitatea apei potabile, în condiţiile în care inundaţiile vor afecta inclusiv apa fântânilor.

La rândul său, primul-adjunct al ministrului Internelor, secretarul de stat Anghel Andreescu, a precizat că instituţia pe care o reprezintă are pregătite inclusiv elicoptere pentru intervenţii de salvare a oamenilor aflaţi în dificultate.

Andreescu a cerut reprezentanţilor structurilor ministerului să ia toate măsurile de prevenire şi intervenţie, inclusiv, dacă va fi nevoie, de evacuare a populaţiei din zonele inundate. În plus, referindu-se la experienţa din anii trecuţi, secretarul de stat a cerut, ca în cazul unor evacuări, să fie dispuse măsuri pentru a preveni furturile din locuinţele abandonate.

Dunărea se află, pe sectorul aval Porţile de Fier – Zimnicea (sector îndiguit aval Gruia) din judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, sub Cod portocaliu de inundaţii, potrivit unei avertizări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

R.D.

NICIUN COMENTARIU