12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 12:03
No menu items!

Apple pregăteşte două noi modele iPhone

spot_img

apple

Apple pregăteşte noi modele iPhone cu ecrane curbate, de dimensiuni mari, al căror senzor touch poate înregistra diferite niveluri de presiune, transmite Bloomberg.

Două modele iPhone planificate pentru a doua jumătate a anului viitor vor avea ecrane de 4,7 inci, respectiv 5,5 inci, şi vor fi curbate la margine, a mai relatat sursa citată.

Ulterior, Apple ar putea implementa senzori care pot face distincţia între apăsări mai puternice pe ecran şi atingeri uşoare.

Apple va intra astfel pe segmentul smartphone-urilor de dimensiuni mari, dominat de Samsung cu Galaxy Note. Compania sud-coreeană a lansat în octombrie, pe piaţa autohtonă, primul smartphone cu ecran curbat, denumit Galaxy Round.

Noile modele iPhone sunt încă în etapa de dezvoltare şi nu au fost finalizate, Apple planificând lansarea pentru trimestrul al treilea al anului viitor, au declarat sursele citate de Bloomberg.

Contactat de Bloomberg, purtătorul de cuvânt al Apple, Natalie Kerris, a refuzat să comenteze informaţiile.

Apple a lansat recent noua generaţie de smartphone-uri iPhone, care include în premieră două variante, una premium- 5S, şi un model cu specificaţii tehnice mai slabe şi un preţ mai mic – 5C.