13.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 12:24
No menu items!

Aplicaţie IT în premieră a unor studenţi de la UBB Cluj. Cum va putea fi introdus Codul PIN în bancomate

spot_img

Codul PIN poate fi introdus în bancomat doar cu privirea

bancomat

O echipă de şase studenţi de la Facultatea de Matematică – Informatică a UBB Cluj-Napoca a dezvoltat o aplicaţie IT, în premieră, care permite introducerea codului PIN într-un bancomat fără folosirea mâinilor, doar cu ajutorul privirii, şi prin care se poate evita frauda la ATM-uri, potrivit Mediafax.

Membrii echipei de studenţi în anul al treilea de la Facultatea de Matematică-Informatică a Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca au participat la începutul lunii la un concurs de tip hackathon, un maraton de programare, în cadrul evenimentului tehnologic Techsylvania, unde au reuşit să dezvolte aplicaţia IT într-un interval de circa 18 ore.

Anca Davidel, care face parte din echipă, arătat că aplicaţia este o premieră pentru România, dar şi care sunt beneficiile acesteia pentru sistemele de securitate ale băncilor.

Prin aplicaţia SecurEye ne adresăm sistemelor de securitate, începând cu ATM-urile băncilor, dar aceasta poate fi extinsă şi la sisteme de securitate a unor locuinţe. Aplicaţia noastră preia coordonatele la care se uită o persoană pe un ecran de la un dispozitiv de urmărire a privirii şi, în funcţie de imaginea pe care o vede aceasta, calculăm pe ce numere vrea să apese. O persoană care ajunge în faţa unui bancomat pentru a scoate banii priveşte ecranul pe care sunt cifrele, fixează cifrele codului PIN şi primeşte acceptul în sistem, fără a mai folosi mâinile. Este o aplicaţie prin care se evită frauda la ATM-uri, pentru că un eventual hoţ nu vede codul PIN tastat.

Anca Davidel

Potrivit studentei, aplicaţia se bazează pe un dispozitiv de urmărire a privirii, The Eye Tribe Tracker, care costă 99 de dolari şi care este sub forma unui paralelipiped de 20 de centimetri lungime şi o grosime de 1,9 centimetri, cu o greutate de 70 de grame. Înregistrarea codului PIN şi mesajul de deblocare durează şase secunde.

Urmărirea privirii este un proces care foloseşte senzori pentru a localiza caracteristici ale ochiului şi a estima unde anume se uită fix o persoană, aşa numitul punct al privirii. Tehnologia se bazează pe iluminarea cu infraroşu şi foloseşte modele matematice avansate pentru a determina punctul privirii. Băncile ar trebui să investească în aceste dispozitive care să fie instalate pe bancomate. Nu este o investiţie majoră. Noi avem planuri mari cu această aplicaţie, am primit oferte din Germania şi Franţa pentru a ne prezenta ideea şi pentru a o putea integra în diverse sisteme bancare. Aşteptăm semnalele pe care le vom primi de la bănci, din ţară sau din străinătate.

Anca Davidel

Echipa de la UBB a lucrat circa 18 ore la această aplicaţie, iar varianta urmează să fie dezvoltată şi, ulterior, extinsă şi la deblocarea unui telefon mobil doar folosind privirea.

„Toată partea de logare şi de pornire a aplicaţiei, cu tot cu înregistrarea codului PIN şi mesajul de deblocare, durează şase secunde. E un timp foarte scurt. Distanţa dintre ochi şi ecran este de circa 65 de centimetri. Noi înregistrăm o alternativă la introducerea unei parole, fără a mai fi nevoie de folosirea mâinilor„, a mai explicat Anca Davidel.

D.M.