24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 16:48
No menu items!

Apel la donații în sprijinul polițistului de origine română împușcat grav în SUA: „Flacăra speranţei nu s-a stins”

spot_img

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, face apel pentru donaţii în sprijinul ofiţerului de poliţie Tyler Moldovan, de origine română, aflat în stare critică, după ce a fost împuşcat în timpul unei operaţiuni în statul Arizona.

Andrei Muraru scrie pe pagina sa de Facebook că în momentele de cumpănă nu avem nimic mai de preţ decât solidaritatea şi face apel la donaţii în sprijinul ofiţerului de poliţie Tyler Moldovan, aflat în stare critică, după ce a fost împuşcat.

Potrivit lui Muraru, donaţiile se pot face pe pagina fundaţiei Poliţiei din Phoenix.

“Am fost ieri alături de familia ofiţerului de poliţie român care a fost împuşcat în Phoenix (Arizona), Tyler Moldovan. Colegii lui de la Phoenix Law Enforcement Association s-au mobilizat şi au organizat un eveniment de strângere de fonduri.

Am vorbit cu părinţii lui, Adina şi Dan Moldovan, cu colegii şi prietenii lui Tyler, români şi americani. Cu adâncă emoţie, am purtat o lungă conversaţie despre Tyler şi viaţa familiei Moldovan înainte şi după tragedie.

Gloanţele nu pot nimici nădejdea şi nici frânge rugăciunea. Chiar dacă lacrimile le brăzdează chipurile, iar lungile tăceri şi suspinele apăsătoare sunt mai tot timpul prezente, flacăra speranţei nu s-a stins.

Suntem cu toţii şocaţi, dar ne rugăm, într-o singură dorinţă, şi sperăm la un miracol“, afirmă ambasadorul român în SUA, Andrei Muraru.

El aminteşte că Tyler Moldovan a fost împuşcat de un individ marţi, în timp ce apăra comunitatea. Ofiţerul de origine română a absolvit Academia de Poliţie în urmă cu şase luni.

Poliţiştii au organizat marţi dimineaţă, într-o zonă din Phoenix, un perimetru pentru a localiza un individ care perturba liniştea publică.

Ofiţerul Moldovan îl întrebase pe suspectul pe care l-a identificat dacă are arme, iar acesta i-a spus că nu. În acel moment, suspectul a scos o armă şi l-a împuşcat pe ofiţerul de 22 de ani, Tyler Moldovan, de aproximativ opt ori, inclusiv în cap.

Individul a continuat să tragă în Moldovan după ce acesta a căzut la pământ.

Apoi, atacatorul a fost imobilizat de colegii ofiţerului Moldovan. Resuscitat, Tyler se află în stare critică internat într-un spital local.