9.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 3:15
No menu items!

Antonescu se supune condițiilor impuse de Frunzăverde

spot_img

Frunzaverde_Antonescu_SZ

Fostul fruntaș PDL, Sorin Frunzăverde, artizanul trecerii democraților lui Băsescu la popularii europeni, este propunerea-șoc pe care Crin Antonescu o face pentru Ministerul de Interne.

Actualmente șef al Consiliului Județean Caraș-Severin, Frunzăverde ar fi acceptat să preia fotoliul ministerial numai cu o condiție clară, pe care Antonescu a promis că i-o va respecta. Fostul democrat-liberal, noile alegeri pentru funcția de președinte al CJ să fie blocate până la clarificarea situației din USL. Cu alte cuvinte, Sorin Frunzăverde ar fi cerut și obținut garanții că nu mai pățește iar ca în 2006-2007 când, chemat de Traian Băsescu să ocupe postul de ministru al apărării, a demisionat din fruntea CJ Caraș, ca mai apoi, după câteva luni, să rămână și fără minister și fără fotoliul de la județ. El vrea așadar ca, până după alegerilor europarlamentare, când se va juca ultima carte a USL – ori rămâne, ori se sparge – locul vacant de la CJ să rămână în conservare pentru ca, în cazul în care PNL pleacă de la guvernare el să se poată întoarce să candideze din nou pe funcție.

Propunerea lui Crin Antonescu pentru Interne, la pachet cu cea privind debarcarea lui Daniel Chițoiu și înlocuirea lui cu Eugen Nicolăescu de la Ministerul Sănătății, a încins la maxim spiritele în PNL, ședința de mâine a conducerii liberalilor anunțându-se una cu scântei.

Deja se vorbește în PNL de ultimatumuri la adresa lui Crin Antonescu, mai ales că nici măsura privind liste separate de PSD la europarlamentare nu a fost pe placul majorității celor din conducerea partidului.

Nicoleta Vera