14.1 C
București
marți, 30 aprilie 2024 - 10:52
No menu items!

Antonescu: Îmi asum eșecul alegerilor. Decizia mea va fi anunțată în ședința PNL

spot_img

Decizia lui Crin Antonescu, în urma rezultatelor alegerilor europarlamentare, va fi anunțată în cadrul Biroului Politic al PNL, care va avea loc de la ora 14,00

Crin_PNL_SZ

Președintele liberal, Crin Antonescu, a anunțat, luni, la sediul PNL, că își asumă eșecul alegerilor europarlamentare și că decizia în urma rezultatelor va fi anunțată în cadrul ședinței Biroului Politic al PNL, care va avea loc de la ora 14,00.

În legătură cu PNL. Evident că la un rezultat de 15%, PNL nu poate fi mulțumit, este sub așteptările noastre. Așa cum am anunțat, neatingerea obiectivului este un eșec. Ca președinte al PN, evident că îmi voi ține cuvântul. În ședința Biroului Politic de la ora 14.00, voi anunța decizia. Îmi asum eșecul, nu e niciun dubiu, dar un președinte de partid, nu-și poate da demisia în fața presei, ci în fața partidului său, pentru că este o decizie politică. Nu supun demisia mea la vot, demisia este un act unilateral de voință. Nu vreau să intru mai mult în detalii. Vom discuta toate aceste lucruri la Biroul Politic și la Delegația Permanentă.

Crin Antonescu
președintele PNL

Liderul liberal a precizat că în cadrul ședinței va propune ca PNL să treacă de la grupul ALDE la Partidul Popular European (PPE).

În acest sens, vă aduc la cunoștință că în urma consultării cu mai mulți colegi, astăzi (luni n.r.), la Biroul Politic al partidului, voi propune ca europarlamentarii să adere la PPE. Sensul acestei decizii este acela că dreapta trebuie să-și unească forțele în Europa și în România. Sper ca decizia să fie validată și luată de colegii mei.

Crin Antonescu
președintele PNL

Crin Antonescu a precizat că a discutat cu majoritatea șefilor de organizații și parlamentarii PNL, iar liberalii au decis că nu se vor întoarce în USL.

Vă asigur, după îndelungi discuții cu liderii de organizații, cu parlamentarii PNL, că nu ne vom întoarce în genunchi la PSD, în USL. PNL speră ca după aceste alegeri, USL este de domeniul trecutului. PNL este cea mai puternică forță de opoziție față de PSD și față de Guvern.

 

Crin Antonescu
președintele PNL

D.M.