20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 18:39
No menu items!

ANSVSA începe controalele pe litoralul Mării Negre

spot_img

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) lansează luni, la Constanţa, Comandamentul Sezon Estival 2018, potrivit unui comunicat remis de Agerpres.

Scopul acestui Comandament este de a contribui, prin derularea activităţilor specifice, la protejarea sănătăţii publice şi implicit, a intereselor turiştilor aflaţi în vacanţă pe litoralul românesc.

Astfel, în perioada 25 iunie – 02 septembrie 2018, echipe de inspectori sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor vor verifica modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul şi comercializarea produselor alimentare.

Activitatea Comandamentului va fi realizată de un număr de 60 de inspectori din cadrul Serviciului de Control Oficial Siguranţa Alimentelor, Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, atât din cadrul DSVSA Constanţa cât şi delegaţi ai altor DSVSA judeţene, organizaţi în serii de câte două săptămâni.

Inspectorii ANSVSA vor acţiona în şapte zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia – Vama Veche. Tipurile de unităţi vizate sunt: cantinele taberelor şcolare, depozitele alimentare, unităţile de tip supermarket şi hipermaket, magazinele alimentare, pensiunile turistice, laboratoarele de cofetărie şi patiserie, beach-baruri, restaurantele şi alte unităţi de alimentaţie publică, în care se prepară şi se servesc alimente.

Activitatea de supraveghere şi control va fi sprijinită şi de un autolaborator, dotat cu echipamente specializate pentru efectuarea unor teste rapide. Pentru eficientizarea activităţilor de control, inspectorii ANSVSA vor participa şi la acţiuni comune cu reprezentanţi ai celorlalte autorităţi cu responsabilităţi în domeniu.

Inspectorii şi autolaboratorul îşi vor desfăşura activitatea conform unui program prestabilit dar, vor prelua şi vor verifica şi sesizările primite din partea cetăţenilor.

Alex Militaru