11.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 21:44
No menu items!

ANSVSA: Covid-19 nu se ia din alimente sau de pe ambalajele acestora

spot_img
Este foarte puțin probabil ca oamenii să poată contacta COVID-19 din alimente sau de pe ambalajele acestora, iar până în prezent, nu există dovezi că virușii care determină bolile respiratorii se transmit prin alimente sau ambalaje alimentare, potrivit unor ghiduri publicate luni de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Informațiile au fost luate din rapoartele publicate de Comisia Europeană și Organizația Mondială a Sănătății în colaborare cu Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie.
 
Principalele concluzii ale ghidurilor:
  • Coronavirusurile nu se pot multiplica în alimente, acestea au nevoie de un animal sau de o gazdă umană pentru a se multiplica.
  • Deși, conform unui studiu recent, s-a demonstrat că agentul cauzal al COVID-19 (SARSCoV-2) poate persista timp de pâna la 24 de ore pe carton și până la câteva zile pe suprafețe dure, cum ar fi oțelul și materialele plastice în condiții experimentale, nu există nicio dovadă că ambalajele contaminate, care au fost expuse la diferite condiții de mediu și temperatură, transmit infecția.
  • Cu toate acestea, pentru a răspunde preocupărilor referitoare la posibilitatea transmiterii virusului prezent pe suprafața pielii la sistemul respirator (de exemplu, prin atingerea feței), persoanele care manipulează ambalaje, inclusiv consumatorii, ar trebui să respecte îndrumările autorităților de sănătate publică în ceea ce privește bunele practici de igienă, inclusiv spălarea regulată și eficientă a mâinilor.
  • Virusul poate rămâne viabil timp de până la 72 de ore pe plastic și oțel inoxidabil, până la 4 ore pe cupru, și până la 24 de ore pe carton. Aceste cercetări au fost realizate în condiții de laborator (umiditate și temperatură relativă controlate) și trebuie interpretate cu prudență într-un mediu de viaţă real.
  • În unitățile de vânzare cu amănuntul, o atenție deosebită trebuie acordată măsurilor de igienizare sporite, în special în zonele în care se identifică puncte de atingere cu risc ridicat (cărucioare de cumpărături, mânerele ușilor, cântarul utilizat de către clienți) și în vitrinele cu alimente, deschise spre vânzare (salată, vitrinele cu produse proaspete și produse de panificație). La dispoziția consumatorilor trebuie puse produse pentru dezinfectarea a mâinilor, la intrarea și ieșirea din spațiile alimentare.
  • Consumatorii trebuie să ia măsuri de prevenție și în propria casă. Astfel, în primul rând, trebuie să arunce ambalajele externe înainte de a depozita alimentele, având grijă să păstreze datele referitoare la termenele de expirare.
  • Alimentele crude nu trebuie să intre în contact cu cele gătite. Fructele și legumele trebuie spălate cu apă curată, mai ales în cazul în care acestea nu vor fi fierte. COVID-19 nu va supraviețui la gătit.
  • Evitați contaminarea prin intermediul ustensilelor de bucătărie prin spălarea acestora cu detergent între utilizarea lor pentru diferite produse alimentare și/sau ingrediente. Respectați instrucțiunile de gătit (timp, temperatură) pentru alimentele destinate pentru a fi consumate gătite.
  • Spălați-vă mâinile cu apă caldă și săpun înainte de a începe să pregătiți sau să gătiți alimentele/mâncarea, precum și după ce ați preparat alimentele/mâncarea.
  • Suprafețele frigiderului și ale bucătăriei trebuie curățate periodic, cu o frecvență crescută.