3 C
București
luni, 6 decembrie 2021 - 16:46
No menu items!

ANRE a aprobat 8 autorizații de înființare pentru noi proiecte fotovoltaice

spot_img

panouri fotovoltaice

Comitetul de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, în ședința din 10 octombrie, autorizații de înființare pentru opt noi proiecte de producere a energiei din surse fotovoltaice, conform unui document postat pe site-ul instituției.

La 31 iulie 2013, în România se aflau în funcțiune turbine eoliene cu o capacitate de 2.198 de MW, panouri fotovoltaice de 413 MW, microhidrocentrale de 474 de MW și proiecte pe biomasă de 52 de MW, potrivit datelor Transelectrica.

De la 1 iulie 2013, Guvernul a hotărât să amâne, până în 2017-2018, acordarea unui număr de certificate verzi pentru energia eoliană, solară și microhidrocentrale.

În acest sens, de la 1 iulie proiectele fotovoltaice primesc doar patru certificate verzi pe MWh, față de șase certificate, iar proiectele eoliene primesc doar un certificat din două, iar microhidrocentralele, două certificate din trei.

Un alt proiect inițiat de Ministerul Economiei și lansat în dezbatere publică prevede că producătorii de energie regenerabilă care vor fi acreditați după intrarea în vigoare a actului normativ vor primi și mai puține certificate verzi.

Documentul proiectul prevede reducerea cu 0,7 certificate verzi pe MWh pentru microhidrocentrale, care vor primi, în continuare, doar 2,3 certificate pentru centralele noi sau două certificate pentru cele retehnologizate.

În ceea ce privește parcurile eoliene, numărul certificatelor scade cu 0,5 certificate până în 2017 și 0,25 certificate începând cu anul 2018, aceasta însemnând că noii investitori vor beneficia de doar 1,5 certificate verzi până în 2017 și de 0,75 certificate, din anul 2018.

În cazul energiei fotovoltaice, numărul certificatelor se reduce cu trei, astfel că producătorii vor primi doar trei certificate verzi.

C.A.