15.3 C
București
joi, 2 mai 2024 - 0:35
No menu items!

ANPC a închis două piețe din București, pentru că erau prea aglomerate. Autoritatea promite mai multe controale

spot_img

Piața Gorjului și Piața Titan 2- Miniș au fost închise, iar în alte două cazuri au fost aplicate amenzi de 30.000 de lei, după ce Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a verificat modul în care comercianții îndeplinesc prevederile Ordonanțelor militare adoptate până în acest moment. ANPC anunță intensificarea controalelor, scrie stiripesurse.ro.

 

„S-a dispus închiderea Pieței Gorjului, precum și a Pieței Titan 2 – Miniș, până la remedierea neregulilor constatate, măsură dublată și de sancționarea operatorilor economici care dețin piețele cu amenzi în valoare de 30.000 lei, toate acestea fiind cauzate de nerespectarea prevederilor Ordonanțelor militare referitoare la măsurile de prevenire a răspândirii Covid-19 (nu se respecta distanța socială dintre comercianți, numărul de persoane care să se afle în același timp în incintă, prezența dezinfectantelor la dispoziția comercianților și cumpărătorilor)

La Piața Veteranilor din sectorul 6 al Capitalei, s-a aplicat de asemenea, o amendă în valoare de 10.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței militare nr. 3/2020.

La Piața Crângași s-a constatat că nu erau respectate prevederile Ordonanțelor militare (de ex.: deficiențe de marcare a zonei destinate accesului consumatorilor, nespațierea corespunzătoare dintre tarabe), motiv pentru care operatorul economic care deține centrul comercial a primit avertisment, iar neregulile au fost remediate în timpul controlului, activitatea în piață fiind oprită timp de 2 ore.

Sursa foto: https://www.antena3.ro/