18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 14:57
No menu items!

Aniversarea Principesei Margareta a României

spot_img

Aniversarea Principesei Margareta a României

Născută în Elveţia, în 1949, fosta Principesă de Hohenzollern, este cea mai mare fiică a Regelui Mihai I al României, fost Prinţ de Hohenzollern, şi a soţiei sale, Regina Ana de Bourbon-Parma.

În 1996, la Lausanne, principesa Margareta s-a căsătorit cu Radu Duda, desemnat Principe de Hohenzollern-Veringen de către şeful Casei Princiare de la Sigmaringen şi din 2007 Alteţă Regală şi Principe al României.

În 2007, Regele Mihai a desemnat-o pe Principesa Margareta drept moştenitoare a tronului cu titlurile de „Principesă Moştenitoare a României” şi „Custode al Coroanei României”.

După absolvirea Universității din Edinburgh, principesa a lucrat în diverse universități britanice, specializându-se în sociologie medicală și politici de sănătate publică, participând într-un program de cercetare coordonat de Organizația Mondială a Sănătății, concentrat pe elaborarea de recomandări de politici de sănătate și proiecte de sănătate preventivă.

În 1983 s-a mutat la Roma și s-a alăturat Organizației pentru Alimentație și Agricultură a ONU, unde, ca membră a echipei proiectului Zilei Mondiale a Alimentației, a lucrat la o campanie de promovare în masă a programelor de agricultură, nutriție și eradicare a sărăciei.

În 1986 s-a alăturat Fondului Internațional de Dezvoltare a Agriculturii, iar în toamna lui 1989 s-a mutat la Geneva, pentru a lucra împreună cu tatăl ei, devotându-se în totalitate muncii de caritate pentru România.

În 1990 împreună cu regele Mihai, principesa Margareta a pus bazele Fundației Principesa Margareta a României, organizație nonguvernamentală, apolitică și non profit.

Roxana Mera