12.6 C
București
miercuri, 21 aprilie 2021 - 10:58

Aniversare Cate Blanchett

Aniversare Cate Blanchett

Catherine Elise Blanchett este actriță și director de teatru de origine australiană,câștigătoare a numeroase premii, printre care două Globuri de Aur, două premii BAFTA, un Oscar și un premiu la Festivalul Internaţional de Film din Veneţia.

Artista a intrat în atenția lumii cinematografice internaționale cu rolul reginei Elizabeth I a Angliei şi a fost nominalizată de cinci ori la Oscar. A continuat seria de succese cinematografice cu interpretări premiate, după care, împreună cu soțul său, a înfiinţat “Compania de teatru Sydney”.

Cate a urmat colegiul de fete, Methodist Ladies College, unde a jucat în numeroase piese de teatru, apoi Universitatea din Melbourne, unde a studiat Arte Frumoase şi Economie. A plecat din Anglia în Egipt, unde a fost remarcată de un actor, care a invitat-o să joace într-un film egiptean despre box.

Întoarsă la Melbourne, s-a înscris la Institutul de Arte Dramatice din Sydney, după care şi-a început cariera cu piesa “Electra” de Sofocle. Primul său rol important într-o piesă de teatru a fost alături de Geoffrey Rush, apoi a jucat numeroase alte roluri şi şi-a făcut debutul în film, în Paradise Road.

Cate este căsătorită cu Andrew Upton şi are doi băieţi: Dashiell John şi Roman Robert.

Roxana Mera