Animale salvate de Vier Pfoten după inundațiile catastrofale din Serbia. FOTOGALERIE

Zeci de câini, dar și animale domestice au fost hrănite și tratate de echipele fundației

Vier Pfoten_Serbia (5)

Echipa VIER PFOTEN tratează la foc continuu animalele afectate și ele de inundațiile catastrofale din Serbia. Medicii veterinari și voluntarii Vier Pfoten intervin pentru salvarea animalelor aflate în șoc și traumatizate după inundațiile catastrofale care au distrus case și ferme.

Peste 25 de câini au primit, în ultimele trei zile îngrijiri medicale în clinica mobilă, iar 10 căței au fost salvați și returnați stăpânilor. Aproape jumătate dintre câinii din zonă sunt microcipați, astfel încât identificarea și returnarea lor către stăpân este adeseori posibilă.

Medicii s-au ocupat si de un porc de 200 de kilograme care a ajuns și a supraviețuit, nu se știe cum, într-o clădire.

O echipă mobilă s-a deplasat cu barca pneumatică pentru a acorda ajutor de urgență și hrană animalelor izolate de ape sau blocate în spații închise. 5000 de baloți de fân au fost distribuiți localnicilor pentru animale. Vestea venirii echipei VIER PFOTEN s-a răspândit rapid, iar aproape 300 de oameni s-au înscris deja pentru a primi hrană de urgență.

Săptămâna trecută, un cățel grav rănit și-a făcut drum singur până la clinica mobilă a Vier Pfoten stabilită la Zvecka, lângă Obranovac. Avea o rană adâncă și deschisă, așa că a acceptat bucuros atât hrana cât și tratamentul medical. A dispărut, iar a doua zi a apărut din nou ca să-și ia porția de hrană și medicamente.

În prima zi de week-end, echipa VIER PFOTEN a salvat mai mulți câini blocați în case, care se aflau într-o stare jalnică după zile de izolare. Au fost tratați medical și au primit porții sănătoase de mâncare. Restul echipei a pornit din nou în explorări cu bărcile pneumatice, pentru a furniza hrană și tratament medical animalelor blocate în fermele inundate.

Munca echipei este destul de dură din punct de vedere fizic și emoțional. Totuși, cu fiecare animal salvat sau trecut prin mâinile medicilor, aceștia capătă noi puteri pentru zilele dificile care vor urma.

Olimpia Diaconiuc

NICIUN COMENTARIU