ANI: Un ofițer al IPJ Vâlcea nu poate justifica un venit de 43.000 euro

ipj valcea

Un ofiţer din cadrul Inspectoratului de Poliţie Vâlcea nu poate justifica o diferenţă de aproximativ 43.000 de euro între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei publice, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Integritate (ANI).

Potrivit comunicatului, în perioada octombrie 1996 – decembrie 2010, Vlad Oliver Dănuț a realizat, împreună cu familia, venituri salariale în cuantum de 334.929,61 Lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeași perioadă au fost în cuantum de 525.245,4 Lei, rezultând o diferență nejustificată de 190.315,79 Lei (aprox. 42.863,9 Euro).

ANI a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Piteşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Vlad Oliver Dănuț în perioada exercitării funcției publice.

A.V.

NICIUN COMENTARIU