11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 19:38
No menu items!

ANI: Şeful de la Protecţia Consumatorilor Cluj, declarat incompatibil

spot_img
ANI: Şeful de la Protecţia Consumatorilor Cluj, declarat incompatibil
foto: rnews.ro

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a stabilit că Dan Mircea Radu, comisar şef în cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj, s-a aflat în stare de incompatibilitate, deoarece a deţinut simultan şi funcţia de consilier local.

Potrivit unui comunicat al ANI, Dan Mircea Radu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 1 iulie 2010 – 10 noiembrie 2011, întrucât a deţinut simultan calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Chinţeni, judeţul Cluj, şi funcţia de comisar şef adjunct, respectiv pe cea de comisar şef în cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj.

Dan Mircea Radu a încălcat atât dispoziţiile art. 94 alin. (1) şi alin. (2), lit a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit. Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate în cadrul instituţiilor publice”, cât şi dispoziţiile art. 97, alin. (2) lit. b) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Raportul de serviciu al funcţionarului public se suspendă până la încetarea funcţiei eligibile în cazul în care funcţionarul public a fost ales sau numit.”

Lucian Mera