6.2 C
București
joi, 28 octombrie 2021 - 11:34

Angelina Jolie a primit o distincție din partea Reginei Angliei

spot_img

Actrița și regizoarea americană a primit titlul de Comandor al Ordinului Saint Michael și Saint George

Angelina Jolie

Angelina Jolie a primit o distincție din partea Reginei Angliei, pentru angajamentul său în lupta împotriva violențelor sexuale în zone de război, potrivit tradiționalei liste de distincții regale, publicată vineri, relatează AFP.

“A primi o distincție legată de politica internațională este de o mare importanță pentru mine, deoarece mi-ar plăcea să-i consacru viața mea profesională”, a declarat Angelina Jolie.

“Este o onoare să lucrez, cu victime ale violurilor, la programul de prevenire a violențelor sexuale”, a adăugat ea.

“Sunt conștientă că pentru a reuși să ne atingem obiectivele este nevoie de o viață întreagă, iar eu sunt pregătită să o consacru pe a mea”, a mai spus ea.

Angelina Jolie a primit titlul de Comandor al Ordinului Saint Michael și Saint George, un ordin de cavalerie pentru persoanele “care aduc un serviciu extraordinar și de o importanță non-militară într-o țară străină”. Este a doua cea mai înaltă distincție, după Cavaler/Doamnă al/a Marii Cruci.

C.A.