11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 1:20
No menu items!

Angajați ai Departamentului de Informații al MAI, instruiți în domeniul combaterii corupției

spot_img

Un nou proiect – „Instruirea personalului de aplicare a legii în metode tehnico-ştiinţifice eficiente de investigare şi documentare a fraudelor şi faptelor de corupţie” – a fost implementat de Departamentul de Informații și Protecție Internă (DIPI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Potrivit reprezentanților DIPI, demersul a fost posibil în baza suportului financiar, asigurat de finanţarea externă nerambursabilă accesată în cadrul Programului Comisiei Europene de Prevenire şi Combatere a Criminalităţii – ISEC 2013, precum și printr-o colaborare instituțională eficientă cu partenerul din proiect, Parchetul General.

“Scopul implementării acestui proiect constă în creşterea eficienţei instituţionale de combatere a fraudelor şi corupţiei, prin întărirea mecanismelor investigative şi de documentare a fraudelor şi a faptelor de corupţie și dezvoltarea unui corp profesional de investigatori”, se arată într-un comunicat de presă al DIPI.

Conferința dedicată închiderii acestui proiect a fost organizată miercuri, 9 decembrie a.c., la București, în prezența reprezentanților Ministerului Public, ai Ministerului Afacerilor Interne și atașaților de afaceri străini în România.

La conferință, managerul proiectului a reliefat rezultatele obținute în cadrul proiectului, respectiv cursuri de instruire pentru experți în domeniul tehnicilor speciale de investigaţii, achiziția de echipamente speciale de investigaţii, precum și elaborarea, în limbile română şi engleză, a unui manual privind tehnici speciale de investigare a fraudelor şi corupţiei, ce a fost diseminat instituţiilor de aplicare a legii din România, din statele membre UE şi din alte ţări vecine.